FAMILIA

Familiile nu sunt democrații. Fiecare familie are propriul mod de a decide cine deține autoritatea și puterea în cadrul familiei și ce drepturi, privilegii, obligații și roluri sunt desemnate fiecărui membru al familiei.

Rolurile din cadrul familiei

În majoritatea familiilor, se așteaptă ca părinții să fie liderii familiei, cei care iau deciziile iar copiii ar trebui să fie cei care se supun autorității părinților lor. Pe măsură ce cresc, copiii vor cere mai multă autonomie și ar trebui să se țină cont de opiniile lor atunci când sunt luate decizii; cu toate acestea, părinții sunt factorii finali de decizie în familie.

Cu siguranță, vor exista uneori dezacorduri între generații. Copilul tău poate va vrea să meargă la mare în vacanță, pe când tu vrei la munte. Copilul poate consideră că are prea multe sarcini de îndeplinit, pe când tu ca părinte crezi că nu sunt prea multe. Lasă copilul să-și exprime opiniile, dar decizia finală îți aparține. Explică-i decizia pe care ai luat-o, dar fără să adopți o atitudine defensivă sau de superioritate. Nu vei fi întotdeauna popular în urma deciziilor luate, dar cei mici vor continua să te iubească.

 Deși ierarhiile în funcție de generație sunt cele mai evidente în interiorul familiilor, există și alte tipuri de ierarhii. Câteodată depind de gen. În societățile patriarhale precum a noastră, bărbații dețin, în mod tradițional, puterea asupra femeilor, inclusiv în cadrul familiei. Tații au fost figurile autoritare, dar în vreme ce ei erau factorii finali de decizie, și-au asumat totodată funcții limitate în familie. Mamele au fost cele care s-au ocupat de îngrijirea familiei, fiind responsabile pentru latura emoțională a familiei; ele au ținut familia unită și funcțională. Asta înseamnă că mamele și tații au poziții diferite în cadrul familiei, mamele având o responsabilitate primară și tații doar o responsabilitate parțială pentru deciziile parentale de zi cu zi.

 În prezent, structura bazată pe tradiționala diviziune în funcție de gen este supusă mai multor provocări. În multe familii, atât mama cât și tatăl, aduc venituri. Iar în vreme ce femeile continuă să poarte mare parte din responsabilitatea deciziilor de zi cu zi din familie, tot mai mulți tați își asumă rolul de creștere a copiilor și de îndeplinire a treburilor casnice.

Este necesar de analizat ce roluri își atribuie fiecare membru al familiei și dacă toți sunt satisfăcuți cu aranjamentul curent. De exemplu, copiii mai mari din familie pot prelua rolul parental de îngrijire a fraților mai mici. Sau bunicii pot dobândi un rol important în familie asumându-și creșterea și educarea copiilor în timpul în care părinții sunt la serviciu.

Gândiți-vă cum sunt împărțite resposabilitățile în familia voastră și cum funcționează aranjamentul curent. Unele responsabilități pot fi supuse negocierii, în special dacă lucrurile par să nu funcționeze în familie. De exemplu, un copil mai mare poate simți că are o responsabilitate prea mare pe umeri dacă este pus să aibă grijă de frații săi mai mici, iar cei mici îl pot percepe pe fratele mai mare ca având un rol parental. Această situație se va solda cu certuri aproape de fiecare dată când copilul mai mare va fi lăsat să aibă grijă de cel sau cei mici. Părinții trebuie să fie atenți la ce se întâmplă, să discute despre cum se simt copiii și să vină cu alternative.

Tipurile de roluri din familie

Rolurile din familie reprezintă modele recurente de comportament prin care indivizii îndeplinesc funcțiile și nevoile familiei. Membrii individuali ai familiei ocupă anumite roluri, precum fiu, frate, nepot. Rolurile sunt însoțite de anumite așteptări sociale și familiale privind modul în care ar trebui îndeplinite aceste roluri; de exemplu, părinții trebuie să învețe, să disciplineze și să le asigure copiilor lor toate cele necesare, iar copiii trebuie să coopereze și să-și respecte părinții. Pe măsură ce membrii familiei îmbătrânesc, aceștia iau roluri suplimentare, cum ar fi să devină soț, părinte sau bunic. Rolul persoanei se extinde sau se schimbă în permananență, în funcție de vârsta și stadiul familiei.

Persoanele din cadrul unei familii au atât roluri instrumentale cât și afective de îndeplinit. Fiecare servește unei funcții importante în menținerea funcționării sănătoase a familiei. Rolul instrumental se referă la furnizarea de resurse fizice (de exemplu, alimente, îmbrăcăminte și adăpost), luarea deciziilor și gestionarea familiei. Rolurile affective există pentru a oferi sprijin emoțional și încurajare membrilor familiei. Ambele seturi de roluri trebuie să fie prezente pentru o funcționare sănătoasă a familiei. În plus, familiile trebuie să ia în considerare și aspectele legate de alocarea și răspunderea rolurilor.

Cinci roluri esențiale pentru o funcționare eficientă a familiei

Există multe roluri în cadrul unei familii; cu toate acestea, cercetătorii au identificat următoarele cinci roluri ca fiind esențiale pentru o familie sănătoasă.

1. Furnizarea de resurse

Furnizarea de resurse, cum ar fi banii, alimentele, îmbrăcămintea și adăpostul, pentru toți membrii familiei este unul dintre cele mai elementare și totuși importante roluri în cadrul unei familii. Acesta este în primul rând un rol instrumental.

2.  Îngrijire și sprijin

Îngrijirea și sprijinirea altor membri ai familiei este în primul rând un rol afectiv și include asigurarea confortului, căldurii și reasigurării pentru membrii familiei. Exemplele privind acest rol sunt reprezentate de un părinte care își consolează și încurajează copilul când are o zi proastă la școală sau membri ai familiei care se sprijină unul pe altul după moartea unei ființe dragi.

3. Dezvoltarea abilităților de viață

Rolul de dezvoltare a competențelor de viață include dezvoltarea fizică, emoțională, educațională și socială a copiilor și a adulților. Exemple privind acest rol sunt reprezentate de un părinte care îl susține pe copil să urmeze școala sau un părinte care îl ajută pe un tânăr adult să decidă ce carieră să aleagă.

4. Întreținerea și gestionarea sistemului familial

Acest al patrulea rol implică multe sarcini și responsabilități, inclusiv conducerea, luarea deciziilor, gestionarea finanțelor familiei și menținerea unor roluri adecvate în ceea ce privește familia extinsă, prietenii și vecinii. Alte responsabilități ale acestui rol includ menținerea disciplinei și aplicarea standardelor comportamentale.

5. Satisfacția sexuală a soților

O relație sexuală satisfăcătoare este una dintre cheile unei relații maritale de calitate. Acest rol implică satisfacerea nevoilor sexuale ale ambilor soți.

Alocarea rolurilor

Alocarea rolurilor reprezintă desemnarea responsabilităților în cadrul unei familii care permit acesteia să funcționeze corect. Familiile trebuie să ia multe decizii, adesea zilnic, despre cine va fi responsabil pentru îndeplinirea unei anumite sarcini sau responsabilități. De exemplu, familiile trebuie să decidă cine va duce gunoiul, cine va duce copiii la școală, cine va găti cina, cine va avea grijă de copii după ce se vor întoarce de la școală, cine va lucra și va oferi sprijin financiar familiei, etc. În familiile sănătoase, rolurile sunt atribuite astfel încât membrii familiei să nu fie suprasolicitați.

Responsabilitatea rolurilor

Responsabilitatea rolurilor se referă la simțul responsabilității unui membru al familiei pentru îndeplinirea sarcinilor unui rol atribuit. În familiile sănătoase există proceduri care să asigure îndeplinirea funcțiilor familiale necesare. De exemplu, părinții din familiile sănătoase înțeleg că sunt responsabili pentru disciplinarea copiilor lor. Când este nevoie de disciplină, ei nu ezită. Acești părinți știu că nerespectarea corectă a acestui rol va duce la probleme de comportament ale copiilor, ceea ce va afecta capacitatea familiei de a funcționa.

Sugestii pentru dezvoltarea unor roluri sănătoase în cadrul familiei

Atribuirea și realizarea rolurilor familiale poate fi o sarcină dificilă, care necesită eforturi extraordinare din partea membrilor individuali ai familiei. Cu toate acestea, mai jos sunt enumerate câteva sugestii care pot ajuta familiile să faciliteze acest proces, ducând la o funcționare mai sănătoasă.

Stabiliți roluri clare
 
Rolurile ar trebui să fie clar identificabile. Membrii individuali ai familiei trebuie să-și cunoască și să-și recunoască rolurile și responsabilitățile. De exemplu, în familiile sănătoase, mamele și tații au o înțelegere clară a rolului lor de părinți. Ei trebuie să furnizeze resurse fizice (de exemplu, alimente, îmbrăcăminte, adăpost), disciplină și un mediu de susținere care favorizează dezvoltarea fizică și emoțională a copiilor lor. Familiile care întâmpină dificultăți descoperă adesea că rolurile lor din familie nu sunt bine definite și că membrii individuali nu înțeleg ce se așteaptă de la ei. Stabilirea unor roluri clare contribuie la o funcționare mai eficientă a familiei, deoarece fiecare membru cunoaște ceea ce se așteaptă de la ei. Dacă acești indivizi nu reușesc să-și îndeplinească rolurile, atunci ceilalți membri ai familiei sunt nevoiți să-și atribuie sarcini suplimentare, ajungând să se simtă frustrați și suprasolicitați, afectând astfel funcționarea familiei.
 
Flexibilitate
 
Flexibilitatea în roluri este esențială pentru o familie sănătoasă. Rolurile familiei se schimbă în mod natural în timp. De asemenea, acestea se pot schimba în perioade de criză, cum ar fi atunci când un membru al familiei devine grav bolnav sau moare în mod neașteptat. Diferența dintre familiile sănătoase și cele nesănătoase în aceste situații este capacitatea familiei sănătoase de a se adapta la noua situație, ceea ce necesită adesea o schimbare temporară sau permanentă a rolurilor. În caz de boală sau de deces, este uneori necesar ca alți membri ai familiei să-și asume roluri suplimentare (de exemplu, să asigure nevoile financiare). Flexibilitatea în roluri este esențială pentru o familie sănătoasă.

Îndeplinirea responsabilă a rolului din familie
Familiile care funcționează bine au membri care își iau în serios rolul și fac tot posibilul pentru a-și îndeplini îndatoririle. Membrii care nu reușesc să își ia rolurile în serios sau care refuză să le îndeplinească pot crea probleme semnificative pentru întreaga familie. Un exemplu de neîndeplinire a unui rol este atunci când un părinte nu oferă sprijin fizic și emoțional adecvat copiilor săi. Există multe probleme care pot rezulta din acest eșec, inclusiv probleme de comportament, depresie și stimă de sine scăzută. Asumarea responsabilității este cheia unei familii funcționale.


MAMĂ DE PROFESIE PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook